Being MySelf

„Legătura esenţială dintr-o familie autentică nu este cea a sângelui, ci a respectului şi bucuriei pentru viaţă fiecărui membru al ei.”

Richard Bach

CENTRUL MIFNE ROMANIA – PROIECT (2019-2021)

Motivația proiectului

In anul 2006, în urma primului stagiu de practică în Metoda Mifne, pentru psihologul Sînziana Burcea a devenit limpede faptul că această terapie inovatoare, ce are la bază teoria atașamentului, validată științific, unică în abordarea sa pe glob, poate salva mulți copii ce sunt în așteptarea unui diagnostic cert de autism. Înconjurată zi de zi  de o echipă de specialiși dedicați, Sînziana a profitat de fiecare moment, în cele 21 de zile de practică de specialitate, petrecute în acest prestigios centru din Isarel, pentru a învăța de la cei mai buni specialiști, pionieri în identificarea semnelor timpurii în autism și în implementarea unui program unic de intervenție intensivă pentru întreaga familie.  Sentimentul că a ajuns în locul potrivit, pentru a-și descoperi misiunea, i-a călăuzit fiecare pas de mai târziu. Intenția de a aduce această terapie în România a existat încă din primele clipe când a pășit în acel cadru terapeutic uimitor, gândit până în cele mai mici detalii, în vederea abordării terapeutice a copilului și întregii sale familii. Insă, complexitatea metodei și necesarul mare de resurse umane și financiare au întârziat deschiderea unui Centru Mifne Romania.

Barierele de ordin finaciar, au ținut-o pe Sinziana mult timp captivă în îndeplinirea acestui deziderat, însă, în toți acești ani, a făcut pași importanți în a oferi familiilor din Romania o altă perspectivă de a-și înțelege copiii și o alternativă terapeutică, în care credea pe deplin. A adus în Romania un concept nou și anume abordarea holistică în autism, pe care l-a promovat ori de câte ori a avut ocazia, în cursurile și prelegerile sale. De asemenea, a adus mereu în discuție semnele timpurii în autism, întervenția timpurie intensivă precum și abordarea familiei ca întreg, ca o condiție esențiala în tratarea autismului.

În anul 2018, după mai multe întâlniri importante cu dr. Hanna Alonim, proiectul MIFNE ROMÂNIA prinde cu adevărat contur și claritate. Astfel, centrul din Piatra Neamț este unul din puținele centre din lume selectate de către dr. Hanna Alonim, pentru a obține licența de funcționare, urmând să fie acreditat sub egida MifneMotivația acestui demers rezidă în dorința noastră de a aduce și implementa în Romania o metodă terapeutică umanistă, ce iși dovedește constant eficacitatea, fiind adresată copiilor ce prezintă simptomatologie autistă sub vârsta de 2 ani, avand o abordare holistică, întreaga familie fiind implicată în acest proces de recuperare. Centrul Mifne din Israel implementează, de peste 30 de ani,  un program terapeutic revoluționar, care a schimbat viețile a sute de familii din întreaga lume.

De ce un Centru Mifne în România?

Șansa copiilor cu autism la o viață normală depinde mult de vârsta la care se începe terapia intensivă.

Este cunoscut faptul că, datorită mediatizării intense a semnelor timpurii, vârsta la care se pune în prezent diagnosticul de autism în România a scazut sub 3 ani. Cu toate acestea sunt puține situațiile în care se intervine, într-un mod profesionist și coerent sub această vârstă, dar si mai puține situațiile când se intervine sub vârsta de 2 ani. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că există prea puțini specialiști pregătiți să intervină în acest interval de vârstă.

De asemenea, părinții amână consultarea unui specialist, de teama unui diagnostic, desi prezintă îngrijorări din cel de-al doilea an de viață al copilului. Apoi, în mod deliberat sau sfătuiți de diverși specialiști, amână începerea unei forme de terapie, în speranța că situația copilului se va îmbunătăți de la sine sau acționând conform sugestiei ”Fiecare copil se dezvoltă în ritmul lui, aveți răbdare.”

Alți părinți doresc includerea urgentă  a copilului într-un program de terapie, însă majoritatea centrelor acreditate sunt suprasolicitate, punând copilul pe o lista de asteptare. Există și situații în care părinții locuiesc în comunități unde nu există nici un centru de profil acreditat. Din momentul includerii copilului într-o formă de terapie, cei mai mulți părinți  nu au acces la terapie și nici nu beneficiază de training pentru a fi incluși în planul de recuperare al copilului. Mulți terapeuți sunt amatori în acest domeniu și nu beneficiază de supervizare, astfel încât pot duce părinții în eroare prin lipsa de experiență, lipsă de transparență, emiterea unor opinii neavizate și lipsa viziunii pe termen scurt și lung.

Foarte puține centre de terapie din România intervin intensiv, dar și mai puține sunt pregătite să intervină cu programe specifice de recuperare pentru vârste atât de fragede (sub 2 ani). Șansa copiilor cu autism la o viață normală depinde mult de vârsta la care se începe terapia intensivă.

Minunile nu se intampla peste noapte, dar exista multa speranta!

Un documentar emoționant despre Sammy din Chicago, tratat la central Mifne Isarel

La vârsta de 4 luni, părintii lui Sammy din Chicago au bănuit că ceva nu este în regulă cu copilul lor. Au consultat șapte specialiști diferiți pentru a încerca să descopere ce anume este în neregulă. Lisa, mama lui, bănuia ca este autism, dar toți cei șapte specialiști i-au spus ca nu este decât o întârziere în dezvoltare, că trebuie să aiba răbdare și că este puțin isterica.

Apoi pe internet au decoperit Centrul Mifne, unul din puținele centre din lume care tratează copii suspectați de autism înaintea vârstei de un an. Îngrijorările mamei s-au confirmat, Sammy prezenta risc major pentru a dezvolta autism, așa că ei au lăsat munca lor și au zburat jumatate de glob pentru un tratament de 21 zile la Centrul Mifne , Israel, când Sammy avea 9 luni. Opt terapeuți l-au tratat pe Sam și pe părinții lui. Scopul acestor terapeuți era să îi învețe pe părinți să îl transforme pe Sam într-un copil tipic – un obiectiv foarte ambițios.

Dr. Hanna Alonim consideră ca vârsta târzie la care copiii cu autism sunt diagnosticati îi impiedică să primească tratament adecvat. Mulți dintre colegii ei de breaslă nu sunt de acord că autismul poate fi stopat. Cu toate acestea, dacă intervenția timpurie se produce, șansele sunt foarte mari ca acești copii sa urmeze traseul unei dezvoltari tipice.

Eficiență dovedită!

Studiile efectuate la Centrul Mifne din Israel, evidențiază faptul că intervenția intensivă în intervalul de vârstă 12 -24 luni arată îmbunătățiri semnificative în comparație cu aceeași metodă, aplicată în intervalul de vârstă 24-36  luni. Conform rezultatelor acestui studiu, ambele grupuri de copii au înregistrat îmbunătățiri în modul de a se angaja într-o relație, în comunicare, în modul de a se juca și a funcționa. Diferența semnificativă este dată însă de procentul de copii recuperați. Astfel 88,3 % dintre copiii asupra cărora s-a intervenit în cel de-al doilea an de viață (12-24 luni), au avut o dezvoltare în acord cu solicitările grupului de copii tipici, în urma intervenției intensive, în timp ce doar 11,7% au prezentat încă nevoi speciale de-a lungul timpului (din cauze neurologice complexe și cognitive).

Prin comparație, doar un procent de 36% din copiii din grupul cu vârsta 24-36 de luni au avut o dezvoltare tipică ulterioară, în timp ce 64% dintre acești copii au continuat să prezinte nevoi speciale, din cauze neurologice complexe și/sau cognitive, dar și din cauza faptului că patternurile comportamentale sunt mai înrădăcinate în al treilea an de viață, devenind greu de modificat.

Centrul Mifne din Israel este lider mondial în identificarea semnelor timpurii în autism, punând la dispoziția familiilor cu copii, ce prezintă pre-autism, un program terapeutic intensiv unic, în acord cu nevoile impuse de tabloul simptomatologic al copilului dar și în acord cu vârsta de dezvoltare.

Odată cu copilul, întreaga familie parcurge un program de terapie, fiecare membru al familiei beneficiind de sedințe de terapie individuală dar și de training pentru mai multa claritate și viziune în procesul terapeutic. Întrucât acest centru întervine cu o întreagă echipă de terapeuți cu expertiză în autism, tratând o singura familie/lună, rezultatele sunt de neegalat.

Sunt foarte rare în lume metodele terapeutice în autism care întervin sub vârsta de 2 ani, Metoda Mifne fiind o metodă foarte eficientă dar și costisitoare prin natura ei, întrucât toate resuresele umane și finaciare sunt dislocate pentru un singur copil/familie/lună.

SCOPUL PROIECTULUI

Proiectul Centrul Mifne România are ca scop principal înființarea unui centru de terapie de acest tip în orașul Piatra Neamt. Echipa de terapeuți români formată în Israel, va interveni intensiv în centrul deschis în orașul Piatra Neamț, pe copii mici sub vârsta de 2 ani (ce prezintă risc ridicat de a dezvolta autism), sub supervizarea specialistilor Centrului Mifne din Israel (timp de 3 ani). 

După această perioadă de timp, întrucât solicitările din partea familiilor vor fi multe și locurile vor fi limitate în orașul nostru, avem în intenție ca Centrul Mifne Romania din orasul Piatra Neamt să deschidă, cu acordul Centrului Mifne Israel, mai multe centre de terapie, în câteva orașe din țară, astfel încât cât mai multe familii din România cu copii aflați la risc de a dezvolta autism,  să beneficieze de această metodă terapeutică atât de eficientă.

PROIECTUL Mifne România are nevoie de resurse financiare pentru 3 obiective specifice

 

1. Trainingul specific al echipei de specialiști la Centrul Mifne din Israel
De-a lungul timpului, din multitudinea de voluntari și terapeuți care ne-au trecut pragul, au fost selectați 10 terapeuți ce au devenit specialiști, care acționează în acord cu scopul și obiectivele noastre specifice. Acești 10 specialiști vor parcurge stagiul de formare Mifne la clinica din Israel, în baza căruia vor aplica cât mai eficient principiile Mifne la clinica din Piatra Neamt. Selecția finală va fi făcută de către Directorul Centrului Mifne Israel și de către un terapeut principal, desemnat din staff-ul Mifne.
Terapeuții vor pleca în grupuri mici în acest stagiu de practica, insoțind, pe cât posibil, o familie din Romania, care va fi selectată de către clinica din Israel în vederea interveției intensive. Fiecare terapeut va primi supervizare din partea specialiștilor din Clinica Mifne Israel.

2. Identificarea celei mai bune locații
O clădire, care să fie în acord cu nevoile impuse de standardele de calitate ale CENTRULUI MIFNE ISRAEL. Această clădire va fi construită sau achiziționată în vederea renovării și dotării, conform nevoilor proiectului nostru.

3. Identificarea celor mai bune strategii de fundraising 
In vederea sustenabilității acestui proiect ce are ca obiectiv final sprijinul familiilor din Romania, eligibile ca beneficiare în acest proiect.

 

Proiectul Mifne România este derulat printr-o organizație non-profit, scopul principal fiind acela de a sprijini familiile din România, facilitându-le accesul în cadrul unui program terapeutic intensiv timpuriu, ce poate schimba radical destinul multor copii, cărora șansele de recuperare scad dramatic după vârsta de 2 ani.

Acest  proiect îndrăzneț, unic în România și al treilea proiect de acest tip din Europa, merită toate șansele din partea comunității noastre. Nu excludem nici accesarea unor fonduri europene sau orice altă înițiativă ce poate contribui la atingerea dezideratului nostru.

Fii prietenul Proiectului MIFNE Romania

 

 

Puteti dona în contul MIFNE Romania

 

IBAN: RO13BTRLRONCRT00M2959703

 

Formular redirectionare 2% din impozitul anual pe venituri

Semne timpurii in autism

8 Semne timpurii

A fost stabilită o listă cu opt markeri în prodromul autist, provenind din rezultatele cercetărilor efectuate la Centrul Mifne între anii 1997-2007, în urma unor studii ce au cuprins bebeluși din toată lumea.

Screening National

Depistarea precoce se efectuează pentru întreaga populaţie pediatrică, cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani, şi se realizează pe baza unui chestionar tip screening.

Diagnostic Autism

Ce este Autismul ?? Autismul este definit ca o tulburare de dezvoltare ce afectează abilitatea copilului de a se angaja în relații interpersonale, afectând comunicarea cu ceilalți.

Citeste articole din Blog-ul nostru

Autismul incepe cu luni inainte ca simptomele sa apara

Parintii observa primele semne de autism la copilul lor in intervalul de varsta 12-18 luni. Poate ca acel copil nu poate stabili contact vizual sustinut, sau nu prezinta zambet social atunci cand parintii lui apar in usa camerei.

Introspecție in suflet de copil cu autism…

A 33-a familie, dar prima familie din Slovenia ce a trecut pragul centrului nostru din Piatra Neamt! O poveste fascinanta despre o familie curajoasa de langa Medvode, ce decide sa calatoreasca, impreuna cu toti membrii familie

Terapia APRAXIEI prin metoda VML

Metoda VML (Invatarea verbala motorie) este folosita pentru tratamentul apraxiei limbajului (Chilhood Apraxia of Speech – CAS). A fost elaborata de dr. Elad Vashdi din Isarel pe parcursul ultimilor 20 de ani.

Discuta cu noi, contacteaza-ne si sigur iti vom raspunde

Translate »